Antrenorul echipei Manchester United, Alex Ferguson, a fost suspendat două etape și a primit o amendă de 20.000 de lire sterline (22.000 de euro), deoarece a pus la îndoială pregătirea fizică a unui arbitru din campionatul Angliei, a anunțat, joi, Federația de Fotbal din Anglia (FA), informează AFP.
Ferguson a declarat că Alan Wiley „nu era suficient de bine pregătit fizic pentru a arbitra un meci la acest nivel”, reproșându-i acestuia că nu a prelungit atât cât trebuia partida cu Sunderland, încheiată la egalitate, scor 2-2, în etapa a X-a a campionatului Angliei.
Ulterior, Ferguson și-a cerut scuze pentru afirmațiile sale, considerate de FA „nu numai nepotrivite, ci total deplasate”. Antrenorul a fost suspendat de FA pentru patru etape, dintre care două cu suspendare, care însă vor fi puse în practică dacă Ferguson va recidiva până la finalul sezonului 2010-2011.
Tehnicianul scoțian nu va putea sta pe banca tehnică a echipei sale la meciurile cu Everton și Portsmouth, din 21 noiembrie, respectiv 28 noiembrie, din Premier League.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER